vineri, 9 decembrie 2011

Despre noi

    
     Situată în localitatea Șura Mică în aproprierea stațiunii cu lacuri sărate Ocna Sibiului, departe de aglomerația urbană, Pensiunea Miriam este locul ideal de relaxare.

    Pensiunea este cotată de Ministerul Turismului la standardul de trei margarete și dispune de 10 camere cu 20 de locuri de cazare twin și matrimoniale, cablu TV, telefon, internet wireless și prin cablu în fiecare cameră, salon pentru mic dejun, zonă lounge cu șemineu, parcare proprie, acces la terasă amenajată cu grătar, sobă, cuptor de pâine, loc de joacă pentru copii și două muzee.


    Ne-am propus să oferim nu numai servicii de calitate, întâlnite la orice altă pensiune, ci și să inducem o stare interioară, având astfel amenajate două mici coltișoare dedicate trecutului, ce ne cheamă să trecem cu gândul la frumusețea locurilor natale, la ale noastre rădăcini: muzeul țăranului român și muzeul meșterului român. 
     
    Pensiunea Miriam este totodată un punct de plecare spre diferite atracții din apropriere, cum ar fi: 

  •      Lacurile sărate de la Ocna Sibiului - [5km] (stațiunea mai este denumită Litoralul Ardealului. Atracția stațiunii este reprezentată de cele 12 lacuri funcționale. Apa sărată și nămolul sunt folosite în tratamente reumatice, neuromotorice și ginecologice).
  •      Orașul Sibiu - [11km Piața Mare] (fosta Capitală Culturală Europeană în anul 2007, orașul vechi al Sibiului fiind cotat ca "Al 8-lea cel mai idilic loc de locuit din Europa" de către Forbes în anul 2008
  •      Stațiunea Păltiniș - [38,5km] (cea mai veche stațiune montană din România - atestată în anul 1894, și totodată stațiunea aflată la cea mai mare altitudine din România - 1442m).

Muzeul Țăranului Român





"Trecutul e o încăpere din prezent unde intrăm mai rar. N-avem decât să deschidem o ușă, atât și suntem în trecut, iar ușa asta se deschide singură foarte des." [Ileana Vulpescu în "Arta Conversației"]


Vă invităm așadar să pornim împreună spre timpuri demult trecutesă ne așezăm pe patul cu strejac de cânepă umplut cu paie, să privim cu nostalgie la razboiul de țesut al bunicii și să ne ridicăm ochii la icoana pictată pe sticlă cu ștergar.







Interiorul

     Pensiunea Miriam vă pune la dispoziție 10 camere mobilate modern, a câte două locuri fiecare, twin sau matrimoniale, cu grup sanitar individual. 
     
     Pensiunea este dotată cu: salon pentru servire mic dejun, zonă lounge cu șemineu, bucătărie utilată complet, cablu TV, telefon, internet wireless și prin cablu.


  






joi, 8 decembrie 2011

Exteriorul



      Curtea împărțita pe două zone îmbină elementele moderne cu cele clasice și conține:

  • în partea de jos: parcare proprie, un mic lac cu cascadă lângă care vă puteti relaxa la o ceașcă de cafea pe o bancă de piatră la umbra batrânilor peri ce adăpostesc tărâmul păsărelelor, în vecinătatea acestora se află muzeul țăranului român.

 


  • în partea de sus: terasă amenajată cu loc pentru grătar, sobă și cuptor de pâine, loc de joacă pentru copii și muzeul meșterului român. 











Locație

       Coordonate GPS: N 45.835955100055
                                    E 24.04230505228
     
      Pensiunea Miriam se află în localitatea Șura Mică, la 11 km de orașul Sibiu și la 5 km de stațiunea cu lacuri sărate Ocna Sibiului, accesul făcându-se din DN1/E68 Sibiu-Sebeș sau Autostrada A1 (centura ocolitoare a Sibiului).


     
        Cum ajungeți la Pensiunea Miriam

În cazul în care veniți din direcția Sebeș/Alba-Iulia pe E68,DN1 urmați la sensul giratoriu dinaintea intrării în orașul Sibiu indicatorul de A1 (București)/Ocna Sibiului), urmați drumul (DN7H,E81 - Strada Salzburg), înainte de autostrada A1 la bifurcație urmați drumul de Ocna Sibiului (se merge pe banda din stânga și se trece viaductul peste autostrada A1), apoi în sensul giratoriu de după viaduct urmați indicatorul de Ocna Sibiului ieșind pe prima ieșire din sensul giratoriu, urmați drumul 100m și ați intrat în Șura Mică.

În cazul în care veniți din direcția Deva/Sebeș pe Autostrada A1, veți urmări indicatorul de ieșire de pe autostradă Sibiu Vest/Aeroport/Ocna Sibiului, după ce ați ieșit de pe autostradă virați pe banda de stânga, urmăriți indicatorul de Ocna Sibiului, virați la stânga, apoi se merge pe banda din stânga și se trece viaductul peste autostrada A1, apoi în sensul giratoriu de după viaduct urmați indicatorul de Ocna Sibiului ieșind pe prima ieșire din sensul giratoriu, urmați drumul 100m și ați intrat în Șura Mică.
    
În cazul în care veniți din direcția București/Brașov pe DN1(E81,E68) urmați la sensul giratoriu de la Veștem indicatorul de Sibiu, mergeți înainte 6,5 km, după reprezentanța Dacia Emilian (care se află pe partea dreaptă) virați la dreapta și urcați pe autostrada A1 (mergeți înainte 16 km), se va ieși de pe autostradă la ieșirea Sibiu Vest / Aeroport / Ocna Sibiului, în sensul giratoriu urmați direcția Ocna Sibiului ieșind pe prima ieșire din sensul giratoriu, urmați drumul 100m și ați intrat în Șura Mică.

În continuare:
    
Urmați drumul principal (strada Principală) 2,5km, după ce treceți de Centru, Poliție, Primărie, urmează să treceți un pod și apoi este o trecere de pietoni, imediat după aceasta se virează la stânga pe podeț (unde se află indicatorul galben cu Pensiunea Miriam) pe strada Între Români, iar în capătul străzii la numărul 41, pe partea stângă se află Pensiunea Miriam.